Da….cam tarziu….stiu…
Am amanat momentul asta asa cum fac cu mii de alte clipe.Inca nu am invatat k nu pot ocoli invitabilul si nu ma pot impotrivi lui Dumnezeu.......sunt hotarari care astepata a fi luate si mii de ganduri ce le-am inchis intr-un bold........toate astepta un moment prielnic sa ma inunde...dar eu ma feresc....ma feresc si fug ...la nersfarsit?..offf
Mi s-a spus ca tema ce trebuie sa o dezbat e “natura”....adica sa vorbesc eu despre necuprinsul ei.......dar,oare nu vorbeste ea despre mine,despre noi toti?
Ce altceva poate să fie mai important decât universul care intră în tine, într-un tine regăsit mereu nou, mereu proaspăt?
E drept că atunci când înserarea dispare, dispar şi pretenţiile tale demiurgice. Rămâne însă amintirea clipei în care, de-ai fi vrut, puteai să scoţi din abisuri o lume cu sensurile ascunse tainic de pâlpâirile luminoase ale ochiului .
Natura...cuprinzatoare intelesuri si netraite pasiuni ascunde in adancul ei cel netrait.
Mi-a placut tot timpul sa privesc firul de iarba cu superioaritate...dar acum stau si ma gandesc : ‘Oare nu are si el propriul loc in universul infinit ?’......sunt sigura ca avem(atat eu cat si el)locul nostru intr-o eternitate ,nu ne certam.
Obisnuiesc sa-mi arunc privirea pe geam in timp ce lucrez si simt ca toata atmosfera de dupa pervaz se cuibareste in mine.....si nu demult(am impresia k acum cateva luni),mi-am dat seama k sunt dependenta de natura,de vant,de soare si mai ales de noapte.Spre deosebire de altii ador sa valorific noaptea si sa descopar linistea muribunda ce inunda orice zgomot...In vacante imi petrec noptile pictand si citind...nimeni nu ma intelege aproape...dar nici nu ma zbat sa fac pe cineva sa ma inteleaga...
Nu am vrut niciodata sa recunosc natura ca fiind o parte din mine...sunt foarte egoista in ultima vreme,stiu!...dar sunetul plapand al artei de a simti si a te simti cu adevarat fericit e insasi sunetul naturii...
Fiecare zi când am iubit soarele pentru că răsărea, marea pentru că era albastră şi merii înfloriţi pentru că vor fi cândva fructe a fost o zi plină.Acele zile le port ascunse cu mine prin viata ferindu-le de ochii strainilor ca de hoti...
Am amanat momentul asta asa cum fac cu mii de alte clipe.Inca nu am invatat k nu pot ocoli invitabilul si nu ma pot impotrivi lui Dumnezeu.......sunt hotarari care astepata a fi luate si mii de ganduri ce le-am inchis intr-un bold........toate astepta un moment prielnic sa ma inunde...dar eu ma feresc....ma feresc si fug ...la nersfarsit?..offf
Mi s-a spus ca tema ce trebuie sa o dezbat e “natura”....adica sa vorbesc eu despre necuprinsul ei.......dar,oare nu vorbeste ea despre mine,despre noi toti?
Ce altceva poate să fie mai important decât universul care intră în tine, într-un tine regăsit mereu nou, mereu proaspăt?
E drept că atunci când înserarea dispare, dispar şi pretenţiile tale demiurgice. Rămâne însă amintirea clipei în care, de-ai fi vrut, puteai să scoţi din abisuri o lume cu sensurile ascunse tainic de pâlpâirile luminoase ale ochiului .
Natura...cuprinzatoare intelesuri si netraite pasiuni ascunde in adancul ei cel netrait.
Mi-a placut tot timpul sa privesc firul de iarba cu superioaritate...dar acum stau si ma gandesc : ‘Oare nu are si el propriul loc in universul infinit ?’......sunt sigura ca avem(atat eu cat si el)locul nostru intr-o eternitate ,nu ne certam.
Obisnuiesc sa-mi arunc privirea pe geam in timp ce lucrez si simt ca toata atmosfera de dupa pervaz se cuibareste in mine.....si nu demult(am impresia k acum cateva luni),mi-am dat seama k sunt dependenta de natura,de vant,de soare si mai ales de noapte.Spre deosebire de altii ador sa valorific noaptea si sa descopar linistea muribunda ce inunda orice zgomot...In vacante imi petrec noptile pictand si citind...nimeni nu ma intelege aproape...dar nici nu ma zbat sa fac pe cineva sa ma inteleaga...
Nu am vrut niciodata sa recunosc natura ca fiind o parte din mine...sunt foarte egoista in ultima vreme,stiu!...dar sunetul plapand al artei de a simti si a te simti cu adevarat fericit e insasi sunetul naturii...
Fiecare zi când am iubit soarele pentru că răsărea, marea pentru că era albastră şi merii înfloriţi pentru că vor fi cândva fructe a fost o zi plină.Acele zile le port ascunse cu mine prin viata ferindu-le de ochii strainilor ca de hoti...
Mi-as dori sa va pot darui raze de soare....dar nu pot , asa ca va daruiesc dragoste...Oana
3 comentarii:
K de obicei.. ai realizat o compunere extraordinara... Cred k la u niciodata nu voi avea ceva d obiectat.. ;)
Si mie mi s intampla d multe ori sa privesc la geam... c se petrece in jurul meu... in jurul orasului...Desi d aici pomii par mici si poate nesemnificativi... si ei ascund o poveste.. a lor...Iar noaptea... pot spune k e mai frumoasa dekt ziua.. Iubesc cerul senin.. atunci knd stelele sunt k licuricii..C poate fi mai interesant..si mai frumos dekt sa admiri natura... noaptea... stelele... toate aceste creatzii ale lui D-zeu...
Bv ;) :*
Oana, esti super! Un artist prin definitie care se gandeste la firul de iarba si la raza de soare.
In rest, se vede treaba ca umbla curentul anti-poluare, anti-globalizare, anti-Bush :P
Mie mi-ai oferit deja o raza de soare ;)
Sa stii ca nu pentru toata lumea noaptea pare un spatiu feeric in care esti singur si linistit.
Pentru mine e o negura care imi da fiori,uneori visele sunt ucigatoare de aspiratii.Noaptea mi se taie elanul pentru a 2-a zi.
Frumos ce ai pictat din cuvinte...
Trimiteți un comentariu