Serile trecute am primit un mesaj care mi-a amintit ca sunt oameni care depind de mine si de care depind, oameni care ma iubesc si pe care ii iubesc, oameni care se gandesc la mine si la care ma gandesc… acesti oameni poate merita mai mult de la mine si eu nu ma ridic intotdeauna la nivelul asteptarilor lor. Ar trebui sa o pot face.
Tot zilele astea observam o alta categorie de persoane. Cei pe care i-am ridicat in diverse momente pe un piedestal nemeritat, cei in care mi-am dorit sa vad un bine care nu stiu daca a existat candva. Ati vazut vreodata intr-un om altceva decat au vazut cei din jur? Eu una cred ca am vrut sa vad mai mult decat era .
Tot zilele astea observam o alta categorie de persoane. Cei pe care i-am ridicat in diverse momente pe un piedestal nemeritat, cei in care mi-am dorit sa vad un bine care nu stiu daca a existat candva. Ati vazut vreodata intr-un om altceva decat au vazut cei din jur? Eu una cred ca am vrut sa vad mai mult decat era .
...cineva mi-a raspuns...:"raspunsul e cat se poate de simplu si obvios dar nu pt noi cei care ii supraestimam ci pt cei din "exterior" ...si raspunsul e pentru ca ii iubim...prea mult sau chiar faptul in sine k ii iubim ne face sa ii punem intr-o lumina divina, nemeritata de cele mai multe ori...pentru noi ei sunt perfecti...pentru noi ei sunt exact asa cum ar trebui sa fie...ours...pana cand vraja se rupe si ii vedem as they really are...oameni care nu merita"
Ma gandeam sa scriu despre dezamagire....despre persoanele pe care le iubim prea mult si despre indiferenta,despre durere,dar ce rost mai are...? si oricum e un subiect prea "sinistru"...pentru vacanta....poate o lasam pe altadata....
La sfatul unui prieten f bun am citit poezia "La steaua" de M. Eminescu. Aceasta poezia m-a luminat! orice lumanare-stea-suflet se aprind cu focul credintei de la alta lumanare si ard impreuna. Dar ceva indefinibil apare si cu trecerea timpului stelele se despart din mica lor intalnire...se despart atat de mult pana cand insasi lumina lor devine intuneric si nu se mai vad si nu se mai aud una pe alta. Dar ele ard in continuare fara sa mai aibe nici o legatura una cu cealalta.....
De multe ori realitatea sfasie propriile iluziii si chiar si speranta.....dar la urma urmei realitatea este singura cale traita de noi...si suntem obligati sa o acceptam asa cum ni se astrerne.
...ceea ce am scris aici sunt doar ganduri.....ganduri ce ma framanta foarte tare....nu le luati in seama....
