[“…dacă ar fi după mine, aş aşeza pe soclul masiv de marmură roşcată, pe care acum îşi fac siesta ciorile, o statuie a lui Don Quijote, în armura lui caraghioasă şi solemnă, cu lancea în mână, gata de atac. Şi nu te grăbi să te încrunţi. Am argumente. Mă tem că negaţiile şi dezamăgirile ne-au adus foarte aproape de punctul unde înclini să consideri idealismul o prostie şi ne-ar trebui o reîmprospătare a iluziilor. Pe deasupra, Don Quijote ne-ar putea ajuta, am impresia, să ne analizăm mai bine defectele.
Operaţie absolut capitală, cred eu, dacă vrem să pricepem ce se întâmplă cu noi. În atmosfera încărcată de ura care ne otraveşte viaţa, azi, capacitatea lui Don Quijote de a iubi are multe şanse să pară un miracol şi să ne pună, în consecinţă, pe gânduri… ” - Don Quijote în Est
Avem oare nevoie de un idealist care să ne conducă? Avem noi, oamenii secolului 21, nevoie de un nebun care să ne spună ce să facem? Avem nevoie de cineva care vede dincolo de aparenţe, şi trece de rangul social al Dulcineei văzând-o ca pe o prinţesă?
Nici nu aveţi idee cât de mult… Cât de mult lipseşte acest dram de ţăcăneală într-o lume pe cât de calculată pe atât de instabilă psihic. Avem nevoie de un model precum Quijote. Avem nevoie de o escapadă din monotonie. Avem nevoie să dansăm pe stradă ca în filme şi să râdem cât mai des.
Iar dacă cineva se răscoală împotriva realităţii dumneavoastră, n-aveţi decât să-l citaţi pe Cervantes: Fiecare este cum l-a lăsat Dumnezeu, şi, adesea, şi mai rău. (Don Quijote, 1605 – 1615)]
.....mi sa facut un maricel dor de voi...si citind asta m-am gandit sa o impart cu voi.......si sa va indemn sa "nu murim"
Hai sa scriem ceva...orice......sa scriem despre noi,despre altii,despre fericire,agonie....sau de ce nu despre Don Quijote.....Sancho?
...orice....
>:D<
