Visuri abandonate (de mine?)

Ce singurătate
să nu înţelegi înţelesul
atunci când există înţeles.

Şi ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei,-
şi surd, ce singurătate
in toiul cântecului.

Dar să nu-nţelegi
când nu există înţeles
şi să fii orb la miezul nopţii
şi surd când liniştea-i desăvârşită,-
o, singurătate a singurătăţii!(Nichita Stanescu)

Ce singuratate….e viata fara a avea un vis…un scop…..o cale (fie ea cat de ingusta) spre fericire…ne vine tot mai greu sa fim fericiti….creierele noastre mari imbuibate cu “informatie” ne otravesc pana la urma.

Ce mai fac? bine. de fapt foarte rău. dar mă aştept să îmi treacă. îmi las un timp de gândire. desigur e un timp în care mă gândesc tot la noi. noi cei vii care locuim în noi cei otrăviţi.

Eu nu mai am visuri…dar parca aveam nu demult un brat de ele….da!aveam…. ….Le-am ingropat in mine….in aerul portocaliu pe care il respir,sau poate le-am pierdut pe drumul pe care fugeam de tine…sau poate nu.

nu am grijă de mine. vezi şi tu că sunt incapabilă să mă opresc din toate fiinţele. mă las în voia lor. cel mult pot să-ţi promit o tăcere albă într-o lebădă.

Sa ma schimb in cunvinte?.....sa ma schimb in cuvinte pentru simplul fapt ca nu imi mai gasesc visurile?......nu…nu o voi face pentru ca vorba arde….verbul putrzeste iar cuvantul nu se intrupeaza ci se destrupreaza….voi astepta sa ma gaseasca ele,visurile,….sunt convinsa ca ma vor….au nevoie de mine….si de puterea mea de a merge spre apogeul realizarii…

Nimic. Fara visuri viata mea are mult mai putin sens. Si asa, imi mai trece o idee prin minte: cred ca doua dintre cele mai grele lovituri pe care i le poti da unui om sunt: sa ii omori visurile si sa il privezi de dreptul de a si le construi.

Cum putea cineva sa ma-mi smulga visurile nestiind de existenta lor?...poate ca mi le-am alungat eu fiind incapabila sa imi construiesc o realitate si sa daram alta in acelasi timp si atunci am preferat sa ma indrept pe mine spre lupta de a distruge trecutul.Dar acum…..acum poate am sa le renasc….dar ma mai gandesc. Imi iubesc visurile….imi iubesc reusitele dar si esecucrile repetate pentru ca ma readuc intr-o lume reala…..pe care sfarsesc prin a o iubi.

As putea sa vorbesc acum despre visuri in general sau sa abordez problema putin mai realistic….si nu sa vorbesc despre visurile mele pierdute intr-o lume uitata(de parca asta ar interesa pe cineva).As putea sa dau sfaturi dar am incredere ca asta o vor face ceilalti…..am incredere mare in ei…

…….eu am plecat sa-mi gasesc visurile….si daca inca mai raman ,e din cauza sperantei care asteapta ca ele sa intoarca ……...